România

Primirea de către ministrul Bogdan Aurescu a doamnei Michèle Ramis, Ambasadorul Republicii Franceze

Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a primit-o marți, 4 februarie 2020, la sediul MAE, pe Michèle Ramis, ambasadorul Republicii Franceze în România.

Ministrul Bogdan Aurescu și ambasadorul francez au trecut în revistă stadiul foarte bun al relaţiei bilaterale de parteneriat strategic, așa cum acestea au fost puse în valoare recent în cadrul Sezonului România-Franța, amplu proiect cultural și de diplomație publică fără precedent în cadrul cooperării româno-franceze.

Cei doi interlocutori au agreat necesitatea dinamizării dialogului bilateral la nivel înalt, precum și a consolidării cooperării sectoriale și au discutat calendarul de vizite de nivel din acest an, în contextul marcării celor 140 de ani de relații diplomatice. În acest cadru, demnitarul român a punctat interesul pentru reluarea dialogului la nivel înalt în formatul 2+2 (miniștrii afacerilor externe și ai apărării), așa cum a fost agreat de către ministrul Bogdan Aurescu în cadrul întrevederii sale recente cu omologul francez, Jean-Yves Le Drian, la Bruxelles, din 20 noiembrie 2019, precum și pentru modernizarea Foii de parcurs a Parteneriatului Strategic bilateral.

În ceea ce privește aspectele de pe agenda europeană, ministrul de externe român a evidențiat interesul României de a participa activ la procesul de reflecție din cadrul Conferinței privind viitorul Europei, ce va fi lansată în acest semestru.

Totodată, ministrul Bogdan Aurescu a reiterat obiectivul României de a adera la spațiul Schengen, punctând că țara noastră se bazează pe sprijinul Franței în acest demers.

În cadrul întrevederii, ministrul Bogdan Aurescu a abordat tema cooperării în materie de securitate, reiterând interesele și pozițiile de principiu ale României în raport cu situația de securitate regională de pe Flancul Estic al NATO și pledând pentru creșterea prezenței franceze în structurile aliate din România.

Ministrul român de externe a mulțumit autorităților franceze pentru sprijinul acordat pentru repatrierea în bune condiții, la 2 februarie 2020, cu un zbor organizat de Franța, a trei cetățeni români aflați în regiunea Wuhan din R. P. Chineză, afectată de epidemia de pneumonie virală (coronavirus).

 

Eveniment aniversar Constantin Brâncuşi cu comunitatea româno-americană la Institutul de Artă din Chicago

21.02.2020

La 12 februarie a.c., la Institutul de Artă din Chicago, cea mai prestigioasă instituţie culturală din regiunea de Midwest a Statelor Unite, a…

Eveniment multicultural cu participarea comunitatii romanesti din seria Coming Together (Niles)

28.01.2020

La 26 ianuarie a.c., in localitatea Niles din suburbia orasului Chicago a avut loc o ampla manifestare inaugurala din cadrul programului Coming…

Burse oferite cetăţenilor străini de statul român prin MAE

21.01.2020

Programul de burse oferite de statul român, prin Ministerul Afacerilor Externe, cetăţenilor străini, pe baza H.G. 288/1993, pentru anul…

Celebrarea Zilei Culturii Naționale, ziua de naștere a ,,Luceafărului Poeziei Românești’’ Mihai Eminescu

20.01.2020

La sediul Romanian Heritage Center-Chicago, în data de 19 ianuarie 2020, a avut loc evenimentul cultural artistic dedicat Zilei Culturii…